Mihai Eminovici…

  • Pentru a marca ziua unui mare geniu şi poet român am hotărât să postez o mică şi neînsemnată parte din opera lui Mihai Eminescu, şi pentru a arăta totodată spiritul acestei naţii nu a murit încă; că avem de unde să ne tragem seva spirituală şi modele de urmat în viaţă:

Lacul

Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni îl încarcă;

Tresărind în cercuri albe

El cutremură o barcă.

 

Şi eu trec de-a lung pe maluri,

Parc-ascult şi parc-aştept

Ea din trestii să răsară

Şi să-mi cadă lin pe piept;

 

sărim în luntrea mică,

Îngânaţi de glas de ape,

Şi să scap din mână cârma,

Şi lopeţile să-mi scape;

 

plutim cuprinşi de farmec

Sub lumina blândei lune-

Vântu-n trestii lin foşnească,

Unduioasa apă sune!

 

Dar nu vine… Singuratic

În zadar suspin şi sufăr

Lângă lacul cel albastru

Încărcat cu flori de nufăr.

  • am ales această poezie din motive personale; se face că în  generală prin clasa VII-a am participat la concursul de recitat poezii organizat cu ocazia sărbătoriri acestui geniu poetic, unde am recitat această poezie, din păcate m-am făcut de râs; nu pentru că nu am ştiut poezia, ci pentru că la un moment dat(undeva la începutul strofei a III-a) din cauza emoţiilor, m-am pierdut cu firea şi parcă clasa în care eram se scufunda, încet.. încet.. 😀
  • nu este important, zic eu, rezultatul :), ci mai degrabă voinţa şi intenţa de a participa la această sărbătoare cu adevărat naţională, de aceea să acordăm respectul cuvenit celui mai mare poet român din toate timpurile

Anunțuri
Explore posts in the same categories: De la lume luate și la lume date

8 comentarii pe “Mihai Eminovici…”

  1. Maria Says:

    interesantă alegere, mi-e şi mie dragă din obişnuinţă.

  2. eliza Says:

    Când citest poezia şi acuma îmi vine în minte comentariul pentru testele naţionale din clasa a VIII-a.

    E o poezie ce ascunde multe lucruri frumoase şi legat de recitarea ei, eu zic că e important faptul că ai încercat şi ţi-ai făcut o experienţă, pentru că până la urmă ce nu ne omoară, ne face mai puternici.:-P


  3. ma bucur ca eminescu a ramas si va ramane un simbol national – adevarul despre Mihai eminescu – http://sitadeasa.wordpress.com/2007/01/17/adevarul-despre-eminescu/
    nu vom putea niciodata sa dobaram un mit

  4. Sebastian C Says:

    Poet national? Simbol national as spune eu. Un adevarat român


  5. […] a scris câte ceva despre debutul artistului în revista Familia, Sorin a povestit despre o sală care a început să se scufunde în timp ce el recita Lacul, Sebastian […]

  6. silviano Says:

    ce iubesc la poetul acesta este esenta de romantism cu care a scris multe din poeziile lui :X se poate zari foarte clar printre randurile lui imaginea un romantic foarte rafinat. barbatilor cred ca ar trebui sa-i luam cu toti exemplul 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: