Arhivă pentru Iulie 2011

O „urmă” de conştiinţă

Iulie 11, 2011

Plictisit de valorile promovate pe micul ecran şi de muzica de ultimă modă care îmi zgâlţie auzul, şi-mi provoacă moartea ultimului neuron, revin dinou la vechile valori pentru a “lua o gură de aer”, fără teama de a mă intoxica (cu melodii create din două versuri – maxim o strofă, repetate/ă la nesfâşit) şi de a deveni parte din masa de ingurgitare a tuturor tâmpeniilor lansate la “tembelizor”.

Aşa precum Cornelius Tacitus le cerea romanilor revenirea la vechile virtuţi(“virtus romana rediviva”), aşa le cer şi eu concetăţenilor mei (re)cunoaşterea înţelepciunii acestui popor  care, la aceea vreme, avea o conştiinţă; conştiinţă care, astăzi, pare că ne cam lipseşte.

Această poezie constituie continuarea iniţiativei mai vechi de a promova folclorul şi valorile acestui neam, prin urmare am ales o poezie de dor, culeasă în 1966 şi inclusă într-o culegere de poezii folclorice “Mândră-i floarea dorului”, întocmită de Ion Bradu sub egida Casei regionale a creaţiei populare Crişana:

Ce mi mie drag pe lume,

Bădița cu vorbe bune;

Crenguța cu două nuci,

Bădița cu vorbe dulci.

Fă-mă, Doamne, ce mi-i face,

Pasăre să pot zbura,

Pe deasupra Binșului,

În brațele badiului;

Să văd badea ce-o cina

Cu cine s-o alina;

Să văd badea ce-o prânzi,

De mine ce-a vorovi!

  • poezie culeasă de la Popa Mihai, din comuna Pocola.
Anunțuri

Pe front

Iulie 8, 2011

Nu vreau să mă scuz pentru lipsa mea din blogosferă de ceva vreme. Nu dau vina pe nimeni şi nimic, am lipsit şi atât. Promit totuşi să nu mai lipsesc niciodată o aşa (destul) de lungă perioadă :D.

                 Acesta fiind scrise, vreau să vă încânt spiritul cu o mărturisire naivă, ar spune unii, inocentă şi salvatoare zic eu. Această rugăciune[1] a fost găsită în buzunarul unui soldat rus necunoscut, căzut în timpul celui de-al doilea război mondial:

                „Mă auzi Tu, Doamne? Nu Ţi-am vorbit niciodată, dar acum vreau să mă închin Ţie. Ştii că din fragedă copilărie mi s-a spus că nu exişti, iar eu eram aşa de prost, încât am crezut. N-am avut niciodată conştiinţa frumuseţii creaţiei Tale. Astăzi, deodată, văzând adâncul nemărginirii, acest cer înstelat deasupra mea, mi s-au deschis ochii. Uimit, am înţeles lumina lui. Cum am putut fi atât de groaznic de înşelat? Nu ştiu, Doamne, dacă îmi întinzi mâna, dar eu Îţi încredinţez această minune şi Tu vei înţelege: în străfundul acestui iad teribil, lumina a izbucnit în mine şi Te-am văzut. La miezul nopţii vom ataca, dar nu mi-e frică, Tu ne priveşti. Ascultă! Se dă alarma. Ce voi face? Îmi era aşa de bine cu Tine. Vreau să-Ţi mai spun ceva: Tu ştii că lupta va fi grea. Poate că în noaptea asta voi bate la uşa Ta. Cu toate că nu Ţi-am fost niciodată prieten, îmi vei da voie să intru când voi sosi?

                Dar nu plâng, vezi ce mi se întâmplă, mi s-au deschis ochii! Iartă-mă, Doamne! Plec si nu mă voi mai întoarce, cu siguranţă, dar, ce minune! Nu mai mi-e frică de moarte!”


[1] Rugăciunea a fost publicată în revista „Porunca iubirii”, nr. 3, anul 2009