Superstiții la casa bolnavului

Cum superstițiile sunt multe și legate de fel de fel de obiceiuri, lucruri, fenomene și alte cele, îndreptarea comportamentului mental în acest context se arată ca fiind o muncă grea, de-a dreptul donquijotiană, iar cum rezultatul nu este cel scontat, te mulțumești cu efectul imediat și cu inițiativa. Gheorghe Șincai abordează și superstiții legate de casa bolnavului, dând la o parte orice urmă de mister cu privire la agravarea situației bolnavului, care stă toată ziua închis în casă nevând camera aerisită periodic, ceea ce poate duce și la grăbirea morții acestuia, atrăgând atenția asupra acestui lucru. Cum aceste indicații nu pot fi spuse mai frumos și mai savuros decât le spune Gheorghe Șincai, să-i dăm puțină atenție:Gheorghe Sincai

„Într-o casă de bolnavi lumina arde mai slab și mai pre-ncet. Pentru aceea cred spuerștițiozii că bolnavul din casă nu va trăi prea-ndelung. Dară aceasta nu este adevărat pentru că nu este lucru mai firesc decât acela ca lumina să lumineze mai slab și puțin în casa în care zace un bolnav. Pricina întâmplărei aceștia sânt aburii cei mulți de carii e plină casa aceea. Știi că spre hrana focului e de lipsă curgerea cea slobodă a aerului și că arderea focului se împedecă de aburi și umezeli. Așadară, lumina cea aprinsă de său sau de ceară încă mai curând și mai bine arde în aerul cel curat decât în cel necurat. Și cu cât e mai necurat aerul cu atâta mai pre-ncet arde lumina. De ține boala omului mai multe zile și cei ce au grijă de bolnav nu s-au sârguit pen(t)ru sloboda curgere a aerului, ca să curețe casa de aburii cei necurați, lumina, în zilele cele mai de pre urmă ale boalei, mai rău și mai pre-ncet trebuie să ardă decât în zilele cele de dinainte, când casa încă nu era plină cu atâța aburi. Dară fiindcă aerul cel cu atâța aburi răi amestecat strică bolnavului și de multe ori moarte încă îi aduce, supeștițiozii cei nepricepuți rău cred că în arderea cea slabă a luminei ceii din casa în care zace bolnavul se cuprinde niscare minune, prin care se arată moarte cea curând următoare a bolnavului. Cât de nebună este credința aceasta de acolo încă poți judeca că, căt se sloboade aer nou în casa bolnavului și se curăță de aburii cei răi, lumina încă, îndată, mai bine și mai luminos arde.”

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Gheorghe Șincai

Etichete: , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: