Arhivă pentru Mai 2012

Superstiții în occident

Mai 6, 2012

După cum am arătat în postul precedent, Curtea de la Viena a încercat să evite omorârea celor nevinovați acuzați de farmece și vrăji, aceasta mai ales pentru că în partea apuseană a continentului nostru, măsurile luate erau foarte drastice(de cele mai multe ori sentința era moartea) și luate pripit, de cele mai multe ori, iar probele la care erau supuși, chipurile, pentru a-și dovedi nevinovăția erau inumane și de cele mai multe ori de netrecut; astfel că mureau multe persoane nevinovate, acuzate pe nedrept de asemenea practici. Mult sânge a trebuit să curgă în vestul Europei pentru ca, într-un final, oamenii să se „civilizeze”, la noi această vânătoare de vrăjitoare a fost mult mai temperată și fără prea mari represiuni. Persoane despre care se spune că ar fi trecut, cu brio, peste aceste probe sunt de cele mai multe ori legende sau doar invenții. În puține cazuri cei acuzați au trecut probele și au fost absolviți de vină, închipuită sau nu.Gheorghe Sincai

Una dintre aceste practici sau probe de dezvinovățire occidentale ne este prezentată și de Gheorghe Șincai:

„În vremile cele mai de demult, când foarte se întunecasă partea cea mai mare a apusenilor [occidentalilor], aceștia, măcar că erau creștini, la atâta nebunie venise de, la pîrile care nu se putea altmintrelea arăta, silea pre oamenii cei pîriți să țină un fer înfocat în mână ca să-și arate nevinovăția, care nebunie așa o isprăvea: se ruga cu toții lui Dumnezeu ca pe cel nevinovat, la atingerea de ferul cel înfocat, să-l apere de toată vătămarea, iară pe cel vinovat să-l vădească prin arderea mâinilor sau a picioarelor lui, cu care va atinge el ferul cel înfocat. Și așa de superștițiozi era oamenii de pe vremurile acelea de credea că Dumnezeu va și face minunea aceea[1]. Drept aceea, când se pîra cineva p(entru) p(ildă) că este strigoi, se da supt grija preotului ca în trei zile să ajune și să se roage lui Dumnezeu. După trei zile preotul se îmbrăca în veșmintele cele besericești, stropea o săgeată de fer cu apă sfințită și o punea pe cărbuni aprinși; cânta cântecul celor trei coconi din cuptor, litaniile și niște psalmi, slujea liturghia și cumineca pe cel pîrît. Apoi, când vrea să dea focul cel înfocat în mâna celui pîrît, zicea rugăciunea cea despre treaba aceasta orânduită. Iară după ce se săvârșea rugăciunea, săgeata cea înfocată se dădea în mâna celui pîrît și el trebuia să o ducă departe de un stânjen[2] și o giumătate, apoi, lăsăndu-o, alerga preotul și înfășurându-i mâna cu care ținusă săgeata, o pecetluia. La trei zile după aceea se făcea cercare și, de nu era așa de sânătoasă mâna ca și cealaltă, pre cel pîrît îl îmbrăca într-o haină făcută din hârtie și împodobită cu tot feliul de tipuri[chipuri] drăcești și-l ardea de viu.”


[1] Șincai preia de la Helmuth informațiile privitoare la procedura juridică medievală, așa-zisa „judecata lui Dumnezeu”, „judicium dei”, cunoscută la noi îndeosebi sub numele de ordalie, de la termenul latinesc ordalium, de provenință germanică: urdela, ordela.

[2] Unitate de măsură a lungimii variind de la 1,96 m la 2,23 m.