Archive for the ‘Gheorghe Șincai’ category

Superstiții în occident

Mai 6, 2012

După cum am arătat în postul precedent, Curtea de la Viena a încercat să evite omorârea celor nevinovați acuzați de farmece și vrăji, aceasta mai ales pentru că în partea apuseană a continentului nostru, măsurile luate erau foarte drastice(de cele mai multe ori sentința era moartea) și luate pripit, de cele mai multe ori, iar probele la care erau supuși, chipurile, pentru a-și dovedi nevinovăția erau inumane și de cele mai multe ori de netrecut; astfel că mureau multe persoane nevinovate, acuzate pe nedrept de asemenea practici. Mult sânge a trebuit să curgă în vestul Europei pentru ca, într-un final, oamenii să se „civilizeze”, la noi această vânătoare de vrăjitoare a fost mult mai temperată și fără prea mari represiuni. Persoane despre care se spune că ar fi trecut, cu brio, peste aceste probe sunt de cele mai multe ori legende sau doar invenții. În puține cazuri cei acuzați au trecut probele și au fost absolviți de vină, închipuită sau nu.Gheorghe Sincai

Una dintre aceste practici sau probe de dezvinovățire occidentale ne este prezentată și de Gheorghe Șincai:

„În vremile cele mai de demult, când foarte se întunecasă partea cea mai mare a apusenilor [occidentalilor], aceștia, măcar că erau creștini, la atâta nebunie venise de, la pîrile care nu se putea altmintrelea arăta, silea pre oamenii cei pîriți să țină un fer înfocat în mână ca să-și arate nevinovăția, care nebunie așa o isprăvea: se ruga cu toții lui Dumnezeu ca pe cel nevinovat, la atingerea de ferul cel înfocat, să-l apere de toată vătămarea, iară pe cel vinovat să-l vădească prin arderea mâinilor sau a picioarelor lui, cu care va atinge el ferul cel înfocat. Și așa de superștițiozi era oamenii de pe vremurile acelea de credea că Dumnezeu va și face minunea aceea[1]. Drept aceea, când se pîra cineva p(entru) p(ildă) că este strigoi, se da supt grija preotului ca în trei zile să ajune și să se roage lui Dumnezeu. După trei zile preotul se îmbrăca în veșmintele cele besericești, stropea o săgeată de fer cu apă sfințită și o punea pe cărbuni aprinși; cânta cântecul celor trei coconi din cuptor, litaniile și niște psalmi, slujea liturghia și cumineca pe cel pîrît. Apoi, când vrea să dea focul cel înfocat în mâna celui pîrît, zicea rugăciunea cea despre treaba aceasta orânduită. Iară după ce se săvârșea rugăciunea, săgeata cea înfocată se dădea în mâna celui pîrît și el trebuia să o ducă departe de un stânjen[2] și o giumătate, apoi, lăsăndu-o, alerga preotul și înfășurându-i mâna cu care ținusă săgeata, o pecetluia. La trei zile după aceea se făcea cercare și, de nu era așa de sânătoasă mâna ca și cealaltă, pre cel pîrît îl îmbrăca într-o haină făcută din hârtie și împodobită cu tot feliul de tipuri[chipuri] drăcești și-l ardea de viu.”


[1] Șincai preia de la Helmuth informațiile privitoare la procedura juridică medievală, așa-zisa „judecata lui Dumnezeu”, „judicium dei”, cunoscută la noi îndeosebi sub numele de ordalie, de la termenul latinesc ordalium, de provenință germanică: urdela, ordela.

[2] Unitate de măsură a lungimii variind de la 1,96 m la 2,23 m.

Anunțuri

George Bariț și superstițiile

Aprilie 29, 2012

În lucrarea sa, Părți alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani în urmă, George Bariț pătrunde și el în istoria neamului său, arătând căsuperstițiile au o tradiție mitică de-a dreptul, aducând ca exemplu existența ei încă de la 1765, atât în popor cât și la nivelui elitei conducătoare și intelctuale. Ceea ce este sigur, este că ele nu au apărut dintr-o dată și că încercarea lui Gheorghe Șincai, de pe la 1800, de a îndrepta acest tip de comportament și de a înlătura superstițiile din mentalitatea țăranilor nu este o luptă închipuită sau de neglijat.

Am ales părerea lui George Bariț, pentru a-i susține lupta lui Gheorghe Șincai, pentru că relatarea sa este totuși una recentă(dacă pot să spun așa, în comparație zilele noastre, ale anului 2012) și vie în memoria autorului și a societății în care trăia. Trebuie să ținem cont și de faptul că George Bariț s-a născut în anul 1812, iar informații cu privire la aceste practici a avut, pe lângă documente, și de la cei mai bătrâni ca el, de la tatăl său, de la bunicii săi sau alții care le-au spus fie sub formă de povești(în cele mai multe cazuri), fie aufost amintite în treacăt. Să aruncăm, deci și o privire asupra relatării lui George Bariț:

„ … împărăteasa [Maria Tereza] făcu pe [Samuel] Brukenthal și cavaler al ordinului S[fântul] Ștefan. Tot atunci la rugarea lui a emanat diploma cu care Principatul Transilvaniei fu înălțat la rangul de Mare Principat peste voia aristocrației, care cocea cu totul alte planuri. Și ca curiozitate vom atinge tot acilea, că în fine se îngrețoșase și împărăteasa de atâtea procese de strigoi; deci tot la rugarea lui Brunkenthal s-a dat ordin de la Curte, ca toate procesele de strigoi să fie submise[supuse] spre revizuire la curte, înainte de a arde sau a cufunda pe ființe cu totul innocente în vreun lac. Pe acest grad rușinătoriu al culturei intelectuale mai stătea clasa aristocratică și patriciană a țării încă și în a(nul) 1765! Sub CarolVI, până și oameni ca generalul Konigsegg crezuseră în strigoi și denunțaseră pe români la Curte, că între ei se află mulțime de fermecători, cari fac mult rău sașilor prin farmecele lor. Chiar și dintre popii catolici și protestanți se aflau destui năuci, cărora nu le era rușine a crede în nimicuri și fantezii de acestea până când abia după câțiva ani au fost casate și apoi interzise toate procesele de strigoi și farmece; acelea însă n-au putut fi exterminate din fantezia multora nici până în ziua de astăzi[1889].”

Și am putea spune, fără să greșim, că nici astăzi in Anno Domini 2012, aceste practici legate de ritualuri magice și spirituale, nu au dispărut.

Superstiții la casa bolnavului

Aprilie 10, 2012

Cum superstițiile sunt multe și legate de fel de fel de obiceiuri, lucruri, fenomene și alte cele, îndreptarea comportamentului mental în acest context se arată ca fiind o muncă grea, de-a dreptul donquijotiană, iar cum rezultatul nu este cel scontat, te mulțumești cu efectul imediat și cu inițiativa. Gheorghe Șincai abordează și superstiții legate de casa bolnavului, dând la o parte orice urmă de mister cu privire la agravarea situației bolnavului, care stă toată ziua închis în casă nevând camera aerisită periodic, ceea ce poate duce și la grăbirea morții acestuia, atrăgând atenția asupra acestui lucru. Cum aceste indicații nu pot fi spuse mai frumos și mai savuros decât le spune Gheorghe Șincai, să-i dăm puțină atenție:Gheorghe Sincai

„Într-o casă de bolnavi lumina arde mai slab și mai pre-ncet. Pentru aceea cred spuerștițiozii că bolnavul din casă nu va trăi prea-ndelung. Dară aceasta nu este adevărat pentru că nu este lucru mai firesc decât acela ca lumina să lumineze mai slab și puțin în casa în care zace un bolnav. Pricina întâmplărei aceștia sânt aburii cei mulți de carii e plină casa aceea. Știi că spre hrana focului e de lipsă curgerea cea slobodă a aerului și că arderea focului se împedecă de aburi și umezeli. Așadară, lumina cea aprinsă de său sau de ceară încă mai curând și mai bine arde în aerul cel curat decât în cel necurat. Și cu cât e mai necurat aerul cu atâta mai pre-ncet arde lumina. De ține boala omului mai multe zile și cei ce au grijă de bolnav nu s-au sârguit pen(t)ru sloboda curgere a aerului, ca să curețe casa de aburii cei necurați, lumina, în zilele cele mai de pre urmă ale boalei, mai rău și mai pre-ncet trebuie să ardă decât în zilele cele de dinainte, când casa încă nu era plină cu atâța aburi. Dară fiindcă aerul cel cu atâța aburi răi amestecat strică bolnavului și de multe ori moarte încă îi aduce, supeștițiozii cei nepricepuți rău cred că în arderea cea slabă a luminei ceii din casa în care zace bolnavul se cuprinde niscare minune, prin care se arată moarte cea curând următoare a bolnavului. Cât de nebună este credința aceasta de acolo încă poți judeca că, căt se sloboade aer nou în casa bolnavului și se curăță de aburii cei răi, lumina încă, îndată, mai bine și mai luminos arde.”

Luna superștițioșilor

Aprilie 1, 2012

Imaginea creată de-alungul timpului, despre Gheorghe Șincai, cea de cărturar umblând cu desaga plină de cărți în spate, prin sate pentru a-i învăța pe copii și de a le dărui cărți, se datorează mai ales faptului că a înființat cele peste 300 de școli și pentru că era unul dintre învățătorii națiunii.Luna

Continuând mai departe combaterea superstițiilor din popor, Gheoghe Șincai, se oprește și asupra acelora care cred în puterile supranaturale și miraculoase ale Lunei, cărora, spune el, li se împotrivește experiența. Dar mai atinge și o problemă foarte controvesată azi, legată de locuitorii extra-Terra(sau extratereștri), căreia îi dă o rezolvare creștinească și de bun simț. Așa că, atenție sperstițioșilor:

„Din cele ce am zis până acuma despre osebitele luminările Lunei și despre depărtarea eii de la Pământ, lezne se poate judeca ce trebuie să ținem despre înfluxul eii în plînte[plante] și alte lucruri. Fiincă superștițiozii nu străbat cu mintea sa temeiul din carele vine schimbarea luminei lunei, întru aceea cearcă mirăzenii și lunei îi dau lucrări de care nu poate avea. Așa cred ei că luna plină pe raci, pe scoice și pe melci îi face mai plini decum sânt când este luna știrbă; că florile ce se sădesc pe luna plină se fac mai învălite; că lemnele ce se taie când crește luna sânt mai mustoase decât care se taie pe lună veche; că fiarăle care se prind pe lună noauă sânt mai grase și carnea lor e mai gustoasă; că vițelele care se înțarcă la lună plină se fac mai bune și mai lăptoase vaci decât acelea care se înțarcă pre altă vreme; că napii, carii se seamănă pe lună veche, cu mult mai buni se fac; că pe lună noauă nu este cu folos a semăna; că grâul, ca să rămână curat, trebuie semănat de la luna noauă până la cea plină după amiazi și ca să nu se facă tăciune într-însul, de la lună plină până la cea noauă înainte de amiazi; că puii de gînscă, carii se scot din ouăle ce se pun la lună noauă sânt orbi și mai multe nebunii de-acestea. Ci toate acestea sânt numai nimicuri cărora se împotrivește esperiența.

[…]Precum se schimbă ziua cu noaptea pre Pământ așa se schimbă și în planete. Pământul are o lună care îi luminează noaptea, iară Joia[Jupiter] are 4 și Saturnul 7 luni[sateliți]. Pământul este încungiurat de atmosferă și urme de acelea vedem și la planete. Drept aceea adevărat este că între planete și între trupurile cele pământești foarte mare asemănare este. Și fiincă Pământul se lăcuiește de făpturi vie și înțelegătoare în celelalte planete încă trebuie să fie făpturi înțelegătoare. Cine ar trăgădui aceasta, tocma așa de nebunește ar lucra ca și acela carele ar zări de departe orașe și sate și pentru că nu poate vedea lăcuitorii dintr-însele ar zice că orașele și satele acelea nu au vreun lăcuitor.”

„superștițiozilor”…

Ianuarie 28, 2012

Gheorghe Șincai(1754-1816) s-a născut în localitatea (Râciu de Câmpie) care azi îi poartă numele, Șincai, din județul Mureș, și a murit în Košice, o localitate din Slovacia de azi. A studiat, pe rând, la Târgu Mureș, apoi la Cluj, Bistrița, Blaj, „Colegiul Sfânta Barbara” din Viena și la Colegiul Pontifical „De Propaganda Fide” de la Roma(unde a deținut postul de bibliotecar), în ultimele două orașe fiind împreună cu Samuil Micu.

Gheorghe Șincai

Gheorghe Șincai

Printre alte calități o avea și pe aceea de poliglot, vorbea limba greacă, latină, maghiară, germană, italiană și franceză. A lăsat în urma sa o serie de opere foarte importante, precum: „Hronica românilor şi a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările şi faptele unora faţă de ale altora nu se pot scrie pre înţeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci şi patru de ani culese” în care el aduce argumente inedite despre originea și continuitatea românilor în spațiul „Vechii Dacii”, descoperite în arhivele Vaticanului; „Elementa linguae daco-romanae sive valachie”, scrisă în colaborare cu Samuel Micu, „Catehismul cel mare cu întrebări şi răspunsuri alcătuit şi întocmit pentru folosul şi procopseala tuturor şcoalelor normaliceşti a neamului românesc” și multe altele.
În aceeași lucrare „Învățătură firească spre surparea superstiției norodului”, Gheorghe Șincai, după o expunere a rolului focului și a proprietăților lui, se ocupă de o altă categorie de „superștițiozi”, cei care cred în puterile magice și supranaturale ale focului. Să-i dăm cuvântul:

Din puterea cea prea mare a focului, despre care cuvântai mai nainte, poți judeca, o, cetitorule!, cât de mare este nebunia și a jidovilor și a creștinilor acelora carii vreau să împedece aprinderile cele mai groaznice prin niște cuvinte care, fără de temei și tocma cu necinstea lui Dumnezeu, le întrebuințează ei din Sânta Scriptură spre stingerea focului mai adogând la cuvintele acelea și niște ceremonii și mornăituri deșerte; pentru că știut lucru este că cuvintele care se află scrise în S(fânta). Scriptură nu pentru aceea s-au scris într-însa pentru ca să le schimosim noi și să trăim cu dânsăle după rău cugetul nostru. Ci pentru aceea s-au scris pentru ca să facem și să credem ce ni s-au zis sau ce ni s-au arătat printr-însele. Căci unde e scris în toată S. Scriptură că sânt într-însa cuvinte prin care s-ar putea stinge focul? De sânt, precum rău li se pare și jidovilor și creștinilor celor superștițiozi, pentru ce nu-și apără aceștia căsile și olatele sale de foc cu cuvintele acelea? Au nu pentru aceea nu le apară pentru că numai apa e mișlocitoarea cea mai bună și cea mai puternică asupra focului?


Gheorghe Șincai

Ianuarie 13, 2012

După cum bine știți Gheorghe Șincai este unul din corifeii Școlii Ardelene, unul dintre promotorii ideilor iluministe în spațiul românesc, și mai cu seamă în cel transilvănean, care alături de ceilalți contemporani ai săi, precum Samuil Micu, Petru Maior, Ioan Budai-Deleanu, Ioan Piuariu Molnar și alții, încep o operă de ridicare a poporului român din înapoierea culturală, tehnică și din lumea superstițiilor, pentru a forma o pătură intelectuală care să fie capabilă să lupte pentru drepturile firești și atât de necesare ale românilor, în special, care deși formau majoritatea, și prestau cele mai multe obligații nu beneficiau de niciun drept(vor beneficia de drepturi doar cei care vor părăsi limba română și religia strămoșilor lor –ortodoxă-  trecând la catolicism, sau la reformați –calvini, lutherani, unitarieni-).

Gheorghe Șincai

Gheorghe Șincai

Prin acest post vreau doar să arat de ce este important Gheorghe Șincai pentru perioada sa, o epocă la care întreaga Europă era  străbătută de ideile iluministe, și aportul pe care și l-a adus spre a înlătura superstițiile din popor.

Lucrarea la care fac referire se chiamă Învățătură firească spre surparea superstițiilor norodului”, lucrare pe care Gheorghe Șincai a tradus-o din limba germană, scrisă de I. H. Helmuth și care se intitula Volks Naturl ehre. Aportul său constă nu numai în acela de a încerca o traducere, dar totodată el simplifică, modifică și înlocuiește în text exemplele date de autor cu exemple mai comune și ușor de înteles pentru țăranul român; bineînteles traducerea mai are și un rol important din perspectivă lingvistică deoarece încearcă conturarea unei limbii literare proprii poporului român. Să trecem deci la fapte:

Zioara zis de miazănoapte[aurora boreală] o vedem de cătră acelaș crâmb al lunei supt o luminoasă arătare, în care se văd mai multe raze așa de luminoase și roșie ca și focul care se înalță de la horizontul nostru( adecă de la linia pre unde vedem noi preste fața globului pământesc) până la ceriul cel de sus și a uneori per dinaintea ochilor cu cea mai mare iuțime.[…] .Din colorii cei frumoși, cu carii este împodobită zioara de miazănoapte, oamenii cei ne-nvățați și superștițiozi prorocesc bătăi și vărsări de sânge. Drept aceea cât văd că razele zioarei aceștia se mută acuș în albe, acuș în roșie și cu ieptare* rădicându-se că săgeată una cătră alta, îndată se spăimântează întru sine și încep a tremura, fața lor se veștezește, bat în pălmi și cu suspinuri se vaieră zicând: Atotputernice Doamne! Ce va să fie iarăș aceasta! Ci eu unora ca aceia le zic: nu vă întristați, nici gândiți că zioara de miazănoapte însemnează ceva rău căci este numai arătare firească pre cer și ca aceea trebuie să o și socotiți, mai mult desfătându-vă cu frumusețea eii decât temându-vă.”

*iepta= a se avânta, a se arunca; în text avânt.