Archive for the ‘Nici o categorie’ category

Imperiul colonial portughez în Asia (secolele XVI-XVII)

Martie 12, 2014

Comerțul Europei secolului XV a fost dominat în mare măsură de comercianții italieni (venețieni, genovezi, pisani etc.). Aceștia s-au făcut remarcați mai ales prin implicarea în comerțul internațional cu mirodenii și mătase care ajungeau în Europa prin intermediul Orientului Apropiat și a Egiptului. Astfel, pentru a face față acestui monopol comercial, celelalte puteri europene trebuiau să găsească o altă rută pentru a ajunge la sursa mirodeniilor sau să caute un alt loc de unde să importe acest tip de produse la un preț redus, pentru a le exporta mai apoi la un preț ridicat, evident pentru a face profit.

După mai multe explorări portughezo-spaniole soldate[1] cu descoperirea Capului Bunei Speranțe(1489) și a Americii centrale (1492), portughezii, prin Vasco da Gama reușesc într-un final descoperirea unei noi rute (1498)[2] către mirodeniile care veneau din India și sud-estul continentului asiatic.

Datorită superiorității navale, portughezii cuceresc și își impun de-alungul acestei rute mai multe puncte strategice: Ormuz (1502), Chochin (1504),Sofala (1505), Cannanore (1505), Kilwa (1505-1512), Anjedive (1505-1507), Socotra (1507-1511), Mozambique (1508), Goa (1510), Malaca (1511), Calicut (1513), Colombo (1518), Kollam (1519), Pasai (1521).

În primii ani, comerțul cu mirodenii era un monopol al coroanei portugheze, regele portughez transformându-se într-un „comerciant”. Curând însă, pentru a obține mai mult profit, coroana portugheză va oferi comercianților dreptul de face comerț cu mirodenii, însă cu barcile regale, motiv pentru care trebuiau să plătească transportul (el quinto, a cincea parte din marfa transportată). Monopolul rutei (las carreiras) se păstra, în sensul că doar barcile regale aveau dreptul să circule pe această rută. Pentru a-și mări și mai mult veniturile, coroana portugheză introduce sistemul de „cartaz” (1502), prin care cei interesați în comerțul cu Asia, trebuiau să cumpere o licență care să le ofere dreptul de a tranzita această rută între Europa și Asia, precum și între porturile portugheze din Asia (un tip de taxă comercială); oferindu-le în același timp protecție împotriva piraților și a statelor rivale.

Cu timpul se observă că este mult mai profitabil comerțul intra-asiatic decât cel dintre Asia și Europa, care de altfel era expus mult mai multor pericole de-alungul acestei rute interminabile. Acest lucru devine evident începând cu secolul al XVII-lea, când apar în scenă olandezii.  Un model descris de Jan Pietersz Coen directorilor companiei olandeze implicată în comerțul asiatic (VOC) este edificator în acest sens[3].

Evoluția comerțului cu Asia și a comerțului intra-asiatic a avut de suferit în anumite perioade. Prima decădere a acestui comerț s-a produs între anii 1540-1550 datorită ascensiunii economice al coloniei portugheze din „Indiile de vest” (azi Brazilia), unde zahărul începe a fi produce în mari cantități, cu mână de lucru „din afară”, adică sclavi aduși în special din Africa centrală pentru a lucra pe plantațiile de caña de açúcar. Astfel centrul centru de interes al coroanei portugheze devine Oceanul Atlantic (Africa și Brazilia). O a doua decădere a intensității comerțului cu Asia s-a produs după moartea regelui portughez Dom Sebastião[4], când Filip al II-lea, regele habsburg al Spaniei, anexează regatul portughez celui spaniol pentru o perioadă de 60 de ani (1580-1640). Chiar dacă regatul portughez păstrează o importantă autonomie în cadrul acestei uniunii personale, problemele sale sunt lăsate pe un plan secund. „Experiența spaniolă” s-a făcut simțită pe mai multe planuri, și anume, în plan instituțional (mai bine pus la punct)[5], religios (o mare dispersiune a ordinelor religioase în teritoriul portughez, cât și o amplificare a activității Inchiziției); dar mai ales se produce o  hispanificare a concepției lusitane asupra imperiului, cu un pronunțat caracter pentru aventurismul teritorial.

Dezinteresul coroanei spaniole pentru problemele portugheze a fost una dintre cauzele decăderii comerțului portughez cu Asia. Alt factor care a dus la acestă decădere a fost activitatea intensivă a Inchiziției care i-a gonit pe principalii promotori ai comerțului portughez „noii creștini” [6], chiar în tabăra principalilor adversari, olandezii. Totodată, creșterea importanței economice a plantațiilor de trestie de zahăr din India occidentală portugheză (Brazilia) pune pe un plan secund interesul portughez pentru comerțul cu Asia. Dar principalul factor care a dus la decăderea puterii economice portugheze în Asia a fost VOC, Compania olandeză a Indiilor de Est, care a atacat, și cucerit in ce mai mare parte, principalele puncte strategice ale portughezilor[7].

Astfel, la finele secolului XVII și începutul celui următor hegemonia portugheză asupra comerțului asiatic este înlocuită de cea olandeză, lucru făcut posibil și datorită faptului că în această perioadă (1698) portughezii descoperă în Brazilia la Minas Gerais aur, iar interesul pentru comerțul asiatic scade drastic, în timp ce goana după aur abia își dă startul.


[1] Efectuate de cele mai multe ori cu credit luat de la băncile italiene, și chiar cu experimentați navigatori italieni.

[2] Între descoperirea Capului Bunei Speranțe și a rutei către India au trecut 9 ani, fapt explicabil prin confuzia creată de Cristofor Columb și descoperirea Americii.

[3] „Haine din Guajarat (obținut pe mirodenii, alte produse și „reali” spanioli) să fie schimbate pe aur și piper pe coasta Sumatrei; apoi haine din Coromandel (obținute pe mirodenii, produse chineze, aur si „reali”) să fie schimbate pe piperul din Bantam; lemn de santal, piper și „reali” să fie schimbați pe aurul și produsele chineze; ultimele [produsele chineze] fiind folosite pentru a le schimba pe argintul din Japonia. Mai apoi, „reali de opt” pot fi obținuti și în Arabia pe mirodenii și alte diverse produse”.

[4] Dom Sebastião se amestecă în jocurile politice ale triburilor marocane din nordul Africii, murind astfel în bătălia de la al-Qasr al-Kabir în 1578.

[5] Apar noi instituții care cu rol economic: Conselho da Fazenda, Conselho da Índia, Conselho Ultramarino etc.

[6] „Noii creștini” sunt evreii care s-au convertit la creștinism sub regele portughez João al II-lea, în anul 1496 (cei care au ales să nu se convertească au fost expluzați din regat).

[7] Ormuz (1622), Bengal (1632), Malaca (1641), Ceylon (sau Sri Lanka, 1658), Nagapattiman, Tuticorin (1658), Cannanore (1660), y Cochin (1663); iar în 1639 comercianții portughezi sunt expulzați din Japonia în favoarea celor olandezi. Între toate aceste bătălii, s-au semnat și două armistiții: primul în 1609 (pentru o perioadă de 12 ani), iar al doilea în 1655 (pentru o perioadă de 10 ani).

Bibliografie:

  1. Disney, A.R, The Portuguese in Asia and other studies, 1500-1700, London, Ashgate, 2009.
  2. Merchants, Companies and Trade. Europe and Asia in the Early Modern Era, edited by Sushil Chaudhuri and Michel Morineau, England, Cambridge University Press (Maison de science de l`homme), 1999.
  3. Subrahmanyam, Sanjay, The Portuguese Empire in Asia 1500-1700. A political and economic history, London and New York, Logman, 1993.
  4. Veen, Ernst Van. “Les interactions luso-neerlandaises en Europee et en Asie (1580-1663)” în L’Europee portugais face aux autres Empires (XVI-XIX) cood. Francisco Bethencourt et Luis Felipe de Alencastro,(Paris: Maisonnuve & Larose, 2007) p. 41- 68.

 

O istorie neconvențională a poporului român

Martie 12, 2014

Vorbind despre provinciile și orașele romane din Tracia, zona Dunării și Marea Neagră, Ammianus Marcellinus face o observație demnă de notat, pentru că este cea care oferă un răspuns la multe întrebări legate de longevitatea și rezistența trupească a locuitorilor din Scythia (Dobrogea), observație ce, cu ușurință, poate fi extinsă asupra locuitorilor din celelalte părți de la nord de Dunăre, unde s-a format și menținut poporul român până azi.scythian_warriors_2_ac-300x186

„…Apoi Moesia, unde se află Marcianopolis, poreclit astfel după numele surorii împăratului Traian, apoi Durostorus, Nicopolis și Odessus, iar în dreptul lor este Scythia, în care orașele mai de seamă sunt, între altele, Dionysopolis, Tomi și Callatis… 14. Se știe după cum s-a aflat din necontenite zvonuri, că mai toți țăranii ce locuiesc în ținuturile de munte, pe înălțimile pomenite mai sus, ne întrec pe noi în privința deplinătății puterilor trupești și a privilegiului unei vieți mai îndelungate, iar lucrul acesta cred ei, stă în legătură cu faptul că nu se îmbuibă cu necurăția măncărurilor calde, ci mereu în puterea vârstei, își răcoresc trupurile cu stropii reci de rouă, sunt stăpâni pe dulceața unui aer mai curat și simt înaintea tuturor razele soarelui dătător de viață, rămânând până acum neatinși de relele civilizației umane.”

Că se referă exact sau nu la cei locuiau în Dobrogea, mai rămâne de discutat, ceea ce atrage atenția este legătura dintre mâncarea crudă, negătită, moravuri dintre cele mai sănătoase, „neatinse de relele civilizației umane”, și, nu în ultimul rând, muntele, pădurea și codrul.

Că, aerul de la pădure și din codru este cel mai curat și cel mai sănătos, o știm, este demonstrat deja și mulți dintre noi am experimentat deja asta (cei care au stat la pădure cel puțin o zi au simțit-o cu siguranță, pentru că atunci când au luat prânzul au avut o poftă nemaipomenită de a mânca). Iar dacă nu am experimentat noi înșine atunci cu siguranță strămoșii noștrii. Datorită tripletei muntepădurecodru, neamul românesc a trăit, s-a dezvoltat și a evoluat pe același teritoriu de aproape 2000 de ani. Tot această tripletă afost cele cea care a oferit și protecție, codrii cei de nepătruns au fost cei care i-au `spăimântat pe nepoftiți, poftindu-i politicos să-și caute drum prin altă parte, de aici și rădăcinilevorbelor poetului: Codru-i frate cu românul!

Că, moravurile cele sănătoase au fost cele care au ridicat pe culmile istoriei cele mai marii imperii, cele mai mari regate, cele mai mari republici și state, istoria a demonstrat-o deja. Că, depravarea, delăsarea, bogăția și alte vicii sunt cele care le-au pus capăt, este tot atât de adevărat.

Și nu în ultimul rând, că, alimentele cele mai bune sunt și astăzi fructele și legumele, evident negătite, la fel și laptele, brânza, carnea sărată și afumată, și unsoarea, evident neprelucrate, sunt și azi cele mai bune și mai sănătoase, vedem azi cu ochii noștrii.

Iată deci cărui fapt îi datorăm existența noastră ca neam, ca popor și ca istorie (bineînțeles și contextului vremurilor ce au trecut). Cele trei zâne bune, codrul și muntele, o moralitate sănătoasă și o mâncare pe măsură par a fi cheia existenței noastre milenare, și cărora le aduc vreau să le plătesc tributul prin acest articol.

Că, și azi aceste trei elemente sunt definitorii pentru o viață lungă și un trup sănătos, și o existență istorică, e evident. Iată deci ce recomand, o uniune cu natura, obiceiuri și o moralitate de fier, alături de care mai recomand o mâncare sănătoasă de pe vremea bunicii. Și încă ceva: nu uitați că sunteți români!

Pentru iubitorii de lectură

Octombrie 21, 2012

Pentru cei care iubesc lectura și, în special, literatura, vreau să le aduc în atenție o carte, și, chiar mai mult de atât, un autor. Mai precis este vorba de cartea intitulată „Iepurii nu mor”, a lui Savatie (Ștefan) Baștovoi, un român basarabean, călugăr de meserie, care printre altele se ocupă și de literatură, și o face într-un mod fericit. Vi-l recomand, pe domnul cu pricina, pentru că are un stil original de a scrie, foarte coerent și ușor de lecturat (printre altele), iar opera sa ne este apropriată de suflet pentru că se desfăsoară într-o vreme comunistă, nu demult apusă la noi (și ceva mai și mai recent la ei), și care ne oferă posibilitatea să întelegem mai bine modul în care s-a manifestat comunismul la nivelul omului de rând în cealaltă Românie, de peste Prut, greu încercată de atâta amar de vreme (și de ruși, și/sau sovietici). Vi-l recomand pentru că este român și pentru că face literatură românească (după unii română) de foarte bună calitate, cum puțină mai avem. Unii dintre voi o să vă regăsiți în aceste pagini, pentru că o parte a practicilor comuniste s-au menținut și după căderea regimului, gen careul.

 

Mai multe nu vreau să vă spun pentru că nu vreau să  ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea, vorba poetului, ci vreau cu lumina mea [să] sporesc a lumii taină. Merită citită cartea. Poate o să vă stârnească interesul fraza următoare, care mi-a atras atenția și mi-a resuscitat imaginația devreme îmbătrânită și depășită, și care sună în felul următor :

Fugί, încet, gardul, fântâna se roti  și-n vale tufarii de pe râpă au căzut în dreapta. Trecu primul stâlp, drumul care coboară peste râpă și deodată fereastra se umpluse de merii din livadă și numai undeva deasupra mai rămăsese loc pentru un strat subțire de pădure și o șuviță albă de cer. Cum încăpeau toate acestea într-o fereastră atât de mică de autobuz?

Vorba aceea, în fond și la urma urmei, un lucru rămâne cert: iepurii nu mor!

Iertare

August 4, 2012

De cele mai multe ori, după ce citim o carte, avem de adus o critică cât de mică conținutului, sau unei părți a conținutului, și chiar autorului pentru modul sau perspectiva din care a scris el această carte. Nu condam această practică,  pentru că în funcție de perioada în care a fost scrisă cartea, ea conține unele informații depășite, „răsuflate” sau chiar greșite, iar nouă nu ne rămâne decât să le îndreptăm și să le aducem din realitatea trecutului în cea a prezentului. Critica trebuie să fie constructivă. Dar, v-ați pus vreodată în pielea autorului, care scria cartea acum 200, 100, 50 de ani? V-ați gândit cărei realități, a cărei perioade se adresează? Poate da, dar mai mult nu.

Nicolae Iorga

Totuși, unii dintre ei s-au gândit și la cei ce vor urma, la cei care le vor citi operele pe care le-au scris cu atâta trudă și în care au pus suflet, dându-le viață, făcând din ele capodopere și lucrări de referință chiar și după atâta timp.

Nicolae Iorga, este unul dintre cei care s-a gândit cum va fi privită și primită opera sa, după ce el nu va mai fi decât sufletul operelor sale, spunând, parcă, ca pentru sine, și totodată pentru noi toți:

 

”Într-o bună zi, o instituție culturală de savanți serioși și valoroși și de cercetători riguroși va organiza ceea ce am adunat eu și vor face ceva mai accesibil și mai strălucit decât am fost eu în stare să fac. Făcând aceasta, ei vor scoate în evidență greșelile și lacunele mele, uitând eforturile continue pe care le-am făcut și ignorând cât suflet am depus în munca mea. Să-i ierte Dumnezeu, pentru că eu i-am iertat deja”.

Dumnezeu să-l ierte, și să-i ierte pe toți!

“Ostași, Vă ordon: Treceți Prutul!”

Iunie 22, 2012

La 22 iunie 1941, generalul Ion Antonescu, dădea ordinul de zi, cu privire la eliberarea Basarabiei de sub jugul bolșevic. Acest ordin, este un îndemn încurajator și însuflețitor adresat soldaților români, dar care, pe lângă celebrele fraze, precum: “Ostași, Vă ordon: Treceți Prutul!” și “Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii Voievodali ai Bucovinei”, mai conține și câteva referiri către armata reich-ului, și către adolf hitler. Am ales să postez întreg “Ordinul de zi”, pentru că, înainte de a aprecia sau condamna greșelile generalului Ion Antonescu, cel mai potrivit este să le și cunoaștem; de aceea am ales, sine ira et studio[1], de dragul istoriei, să vă pun la dispoziție, întregul “Ordin de zi”, lăsând fiecăruia posibilitatea de a-și forma o părere proprie despre acest subiect.

 

Ordin către armată[2]:

                        „Ostași,

V’am făgăduit din prima zi a noii domnii și a luptei mele naționale, să vă aduc birunță.

Să șterg pata de desoanoare din cartea Neamului și umbra de umilire de pe fruntea și epoleții voștri.

Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoșești și a bisericii, lupta pentru vetrele și altarele românești de totdeauna.    

Ostași,

Vă ordon:

Treceți Prutul,

Sdrobiți vrăjmașul roșu al bolșevismului, pe frații noștri cotropiți.

Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii Voievodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre.

            Ostași,

Plecați azi pe drumul biruințelor lui Ștefan cel Mare, ca să cuprindeți cu jertfa voastră, ceeace au supus strămoșii noștri cu lupta lor.

Înainte!

Fiți mândri că veacurile ne-au lăsat aci straja dreptății și zid de cetate creștină.

Fiți vrednici de trecutul românesc.

Ostași,

Veți lupta cot lacot, suflet la suflet, lângă cea mai puternică și glorioasă armată a lumii.

Îndrăsniți să vă măsurați vitejia și să vă dovediți mândria, camarazilor voștri.

Ei luptă pe pământul moldovean, pentru granițele noastre și pentru dreptatea lumii.

Fiți vrednici de cinsta pe care v’au făcut-o istoria, armata Marelui Reich și neîntrecutul ei comandant Adolf Hitler.

Ostași,

Înainte!

Să luptați pentru gloria Neamului;

Să muriți pentru vatra părinților și a copiilor voștri;

Să cinstiți prin vitejia voastră, amintirea lui Mihai Vodă și a lui Ștefan cel Mare, a martirilor și eroilor căzuți în pământul veciniciei noastre, cu gândul țintă la Dumnezeu.

Să luptați pentru desrobirea fraților noștri, a Basarabiei și Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieții și căminurilor batjocorite de păgânii cotropitori.

Să luptați pentru a ne răsbuna umilirea și nedreptatea.

V’o cere neamul, Regele și Generalul vostru.

            Ostași,

Isbânda va fi a noastră.

La luptă.

Cu Dumnezeu înainte!”


[1] „fără ură și părtinire”

[2] Acest ordin a fost publicat și în revista Historia, an XI, nr. 144, iunie 2011

Luna superștițioșilor

Aprilie 1, 2012

Imaginea creată de-alungul timpului, despre Gheorghe Șincai, cea de cărturar umblând cu desaga plină de cărți în spate, prin sate pentru a-i învăța pe copii și de a le dărui cărți, se datorează mai ales faptului că a înființat cele peste 300 de școli și pentru că era unul dintre învățătorii națiunii.Luna

Continuând mai departe combaterea superstițiilor din popor, Gheoghe Șincai, se oprește și asupra acelora care cred în puterile supranaturale și miraculoase ale Lunei, cărora, spune el, li se împotrivește experiența. Dar mai atinge și o problemă foarte controvesată azi, legată de locuitorii extra-Terra(sau extratereștri), căreia îi dă o rezolvare creștinească și de bun simț. Așa că, atenție sperstițioșilor:

„Din cele ce am zis până acuma despre osebitele luminările Lunei și despre depărtarea eii de la Pământ, lezne se poate judeca ce trebuie să ținem despre înfluxul eii în plînte[plante] și alte lucruri. Fiincă superștițiozii nu străbat cu mintea sa temeiul din carele vine schimbarea luminei lunei, întru aceea cearcă mirăzenii și lunei îi dau lucrări de care nu poate avea. Așa cred ei că luna plină pe raci, pe scoice și pe melci îi face mai plini decum sânt când este luna știrbă; că florile ce se sădesc pe luna plină se fac mai învălite; că lemnele ce se taie când crește luna sânt mai mustoase decât care se taie pe lună veche; că fiarăle care se prind pe lună noauă sânt mai grase și carnea lor e mai gustoasă; că vițelele care se înțarcă la lună plină se fac mai bune și mai lăptoase vaci decât acelea care se înțarcă pre altă vreme; că napii, carii se seamănă pe lună veche, cu mult mai buni se fac; că pe lună noauă nu este cu folos a semăna; că grâul, ca să rămână curat, trebuie semănat de la luna noauă până la cea plină după amiazi și ca să nu se facă tăciune într-însul, de la lună plină până la cea noauă înainte de amiazi; că puii de gînscă, carii se scot din ouăle ce se pun la lună noauă sânt orbi și mai multe nebunii de-acestea. Ci toate acestea sânt numai nimicuri cărora se împotrivește esperiența.

[…]Precum se schimbă ziua cu noaptea pre Pământ așa se schimbă și în planete. Pământul are o lună care îi luminează noaptea, iară Joia[Jupiter] are 4 și Saturnul 7 luni[sateliți]. Pământul este încungiurat de atmosferă și urme de acelea vedem și la planete. Drept aceea adevărat este că între planete și între trupurile cele pământești foarte mare asemănare este. Și fiincă Pământul se lăcuiește de făpturi vie și înțelegătoare în celelalte planete încă trebuie să fie făpturi înțelegătoare. Cine ar trăgădui aceasta, tocma așa de nebunește ar lucra ca și acela carele ar zări de departe orașe și sate și pentru că nu poate vedea lăcuitorii dintr-însele ar zice că orașele și satele acelea nu au vreun lăcuitor.”

Basarabia pământ românesc!

Martie 27, 2012

După ce ne-a fost rapită în 1812 de către Rusia imperialistă, autoritățile rusești din Basarabia încep un puternic proces de rusificare și de amalgamare a populației băștinașe(adică români) cu alte populații, astfel încât procentul românilor din această provincie să scadă, iar provincia să pară rusofonă sau de orice alt amalgam, numai români să nu fie, pentru ca în viitor românii să nu mai aibă nicio pretenție asupra acestui teritoriu, sau românii din această provincie(câți ar mai fi rămas) să pară o minoritate în propria lor țară(dacă se mai poate vorbi despre acest lucru), luându-i-se în fond și acest ultim drept de a fi la ei acasă și nu pe teritoriul altora.

Basarabia pământ românesc!

La 27 martie 1918 este votată  de către Sfatul Țării  unirea(condiționată, în prima fază) Basarabiei cu România. Important lucru este că la acest vot au participat și etniile conlocuitoare(germani, ucrainieni, ruși, evrei, bulgari, polonezi ș.a.), astfel 86 au votat pentru unire, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți.

Probabil vă întrebați de ce această imagine  cu România Întregită și de ce nu cu Basarabia. Această hartă este rezultatul dorințelor, luptelor și suferințelor strămoșilor noștri care au cerut unirea cu frații lor; totodată, reprezintă unitatea neamului românesc și datoria noastră a celor tineri de a îndeplini această stare de normalitate, de a împlini un fapt normal și liber consimițit.

Sau, probabil vă mai întrebați și de ce am ales aceasta hartă în limba engleză. Am ales-o pentru ca atât domnii de la Bruxelles cât și cei de la Moscova, și eventual și cei de la Washington(dacă au ceva împotrivă)  să o înteleagă.

Vreau să atrag atenția dinou, că nu urmăresc făurirea unei Românii Mari, cu alte cuvinte nu vreau să cucerim pe nimeni, ci doresc făurirea României Unite.