Posted tagged ‘africa’

Imperiul colonial portughez în Asia (secolele XVI-XVII)

Martie 12, 2014

Comerțul Europei secolului XV a fost dominat în mare măsură de comercianții italieni (venețieni, genovezi, pisani etc.). Aceștia s-au făcut remarcați mai ales prin implicarea în comerțul internațional cu mirodenii și mătase care ajungeau în Europa prin intermediul Orientului Apropiat și a Egiptului. Astfel, pentru a face față acestui monopol comercial, celelalte puteri europene trebuiau să găsească o altă rută pentru a ajunge la sursa mirodeniilor sau să caute un alt loc de unde să importe acest tip de produse la un preț redus, pentru a le exporta mai apoi la un preț ridicat, evident pentru a face profit.

După mai multe explorări portughezo-spaniole soldate[1] cu descoperirea Capului Bunei Speranțe(1489) și a Americii centrale (1492), portughezii, prin Vasco da Gama reușesc într-un final descoperirea unei noi rute (1498)[2] către mirodeniile care veneau din India și sud-estul continentului asiatic.

Datorită superiorității navale, portughezii cuceresc și își impun de-alungul acestei rute mai multe puncte strategice: Ormuz (1502), Chochin (1504),Sofala (1505), Cannanore (1505), Kilwa (1505-1512), Anjedive (1505-1507), Socotra (1507-1511), Mozambique (1508), Goa (1510), Malaca (1511), Calicut (1513), Colombo (1518), Kollam (1519), Pasai (1521).

În primii ani, comerțul cu mirodenii era un monopol al coroanei portugheze, regele portughez transformându-se într-un „comerciant”. Curând însă, pentru a obține mai mult profit, coroana portugheză va oferi comercianților dreptul de face comerț cu mirodenii, însă cu barcile regale, motiv pentru care trebuiau să plătească transportul (el quinto, a cincea parte din marfa transportată). Monopolul rutei (las carreiras) se păstra, în sensul că doar barcile regale aveau dreptul să circule pe această rută. Pentru a-și mări și mai mult veniturile, coroana portugheză introduce sistemul de „cartaz” (1502), prin care cei interesați în comerțul cu Asia, trebuiau să cumpere o licență care să le ofere dreptul de a tranzita această rută între Europa și Asia, precum și între porturile portugheze din Asia (un tip de taxă comercială); oferindu-le în același timp protecție împotriva piraților și a statelor rivale.

Cu timpul se observă că este mult mai profitabil comerțul intra-asiatic decât cel dintre Asia și Europa, care de altfel era expus mult mai multor pericole de-alungul acestei rute interminabile. Acest lucru devine evident începând cu secolul al XVII-lea, când apar în scenă olandezii.  Un model descris de Jan Pietersz Coen directorilor companiei olandeze implicată în comerțul asiatic (VOC) este edificator în acest sens[3].

Evoluția comerțului cu Asia și a comerțului intra-asiatic a avut de suferit în anumite perioade. Prima decădere a acestui comerț s-a produs între anii 1540-1550 datorită ascensiunii economice al coloniei portugheze din „Indiile de vest” (azi Brazilia), unde zahărul începe a fi produce în mari cantități, cu mână de lucru „din afară”, adică sclavi aduși în special din Africa centrală pentru a lucra pe plantațiile de caña de açúcar. Astfel centrul centru de interes al coroanei portugheze devine Oceanul Atlantic (Africa și Brazilia). O a doua decădere a intensității comerțului cu Asia s-a produs după moartea regelui portughez Dom Sebastião[4], când Filip al II-lea, regele habsburg al Spaniei, anexează regatul portughez celui spaniol pentru o perioadă de 60 de ani (1580-1640). Chiar dacă regatul portughez păstrează o importantă autonomie în cadrul acestei uniunii personale, problemele sale sunt lăsate pe un plan secund. „Experiența spaniolă” s-a făcut simțită pe mai multe planuri, și anume, în plan instituțional (mai bine pus la punct)[5], religios (o mare dispersiune a ordinelor religioase în teritoriul portughez, cât și o amplificare a activității Inchiziției); dar mai ales se produce o  hispanificare a concepției lusitane asupra imperiului, cu un pronunțat caracter pentru aventurismul teritorial.

Dezinteresul coroanei spaniole pentru problemele portugheze a fost una dintre cauzele decăderii comerțului portughez cu Asia. Alt factor care a dus la acestă decădere a fost activitatea intensivă a Inchiziției care i-a gonit pe principalii promotori ai comerțului portughez „noii creștini” [6], chiar în tabăra principalilor adversari, olandezii. Totodată, creșterea importanței economice a plantațiilor de trestie de zahăr din India occidentală portugheză (Brazilia) pune pe un plan secund interesul portughez pentru comerțul cu Asia. Dar principalul factor care a dus la decăderea puterii economice portugheze în Asia a fost VOC, Compania olandeză a Indiilor de Est, care a atacat, și cucerit in ce mai mare parte, principalele puncte strategice ale portughezilor[7].

Astfel, la finele secolului XVII și începutul celui următor hegemonia portugheză asupra comerțului asiatic este înlocuită de cea olandeză, lucru făcut posibil și datorită faptului că în această perioadă (1698) portughezii descoperă în Brazilia la Minas Gerais aur, iar interesul pentru comerțul asiatic scade drastic, în timp ce goana după aur abia își dă startul.


[1] Efectuate de cele mai multe ori cu credit luat de la băncile italiene, și chiar cu experimentați navigatori italieni.

[2] Între descoperirea Capului Bunei Speranțe și a rutei către India au trecut 9 ani, fapt explicabil prin confuzia creată de Cristofor Columb și descoperirea Americii.

[3] „Haine din Guajarat (obținut pe mirodenii, alte produse și „reali” spanioli) să fie schimbate pe aur și piper pe coasta Sumatrei; apoi haine din Coromandel (obținute pe mirodenii, produse chineze, aur si „reali”) să fie schimbate pe piperul din Bantam; lemn de santal, piper și „reali” să fie schimbați pe aurul și produsele chineze; ultimele [produsele chineze] fiind folosite pentru a le schimba pe argintul din Japonia. Mai apoi, „reali de opt” pot fi obținuti și în Arabia pe mirodenii și alte diverse produse”.

[4] Dom Sebastião se amestecă în jocurile politice ale triburilor marocane din nordul Africii, murind astfel în bătălia de la al-Qasr al-Kabir în 1578.

[5] Apar noi instituții care cu rol economic: Conselho da Fazenda, Conselho da Índia, Conselho Ultramarino etc.

[6] „Noii creștini” sunt evreii care s-au convertit la creștinism sub regele portughez João al II-lea, în anul 1496 (cei care au ales să nu se convertească au fost expluzați din regat).

[7] Ormuz (1622), Bengal (1632), Malaca (1641), Ceylon (sau Sri Lanka, 1658), Nagapattiman, Tuticorin (1658), Cannanore (1660), y Cochin (1663); iar în 1639 comercianții portughezi sunt expulzați din Japonia în favoarea celor olandezi. Între toate aceste bătălii, s-au semnat și două armistiții: primul în 1609 (pentru o perioadă de 12 ani), iar al doilea în 1655 (pentru o perioadă de 10 ani).

Bibliografie:

  1. Disney, A.R, The Portuguese in Asia and other studies, 1500-1700, London, Ashgate, 2009.
  2. Merchants, Companies and Trade. Europe and Asia in the Early Modern Era, edited by Sushil Chaudhuri and Michel Morineau, England, Cambridge University Press (Maison de science de l`homme), 1999.
  3. Subrahmanyam, Sanjay, The Portuguese Empire in Asia 1500-1700. A political and economic history, London and New York, Logman, 1993.
  4. Veen, Ernst Van. “Les interactions luso-neerlandaises en Europee et en Asie (1580-1663)” în L’Europee portugais face aux autres Empires (XVI-XIX) cood. Francisco Bethencourt et Luis Felipe de Alencastro,(Paris: Maisonnuve & Larose, 2007) p. 41- 68.