Posted tagged ‘Dimitrie Cantemmir’

Călușarii în și din Moldova

Octombrie 27, 2012

În cartea sa, Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), carte de foarte mare importanță, atât din punct de vedere social, cultural, etnografic, cât și din punctul de vedere al geografiei istorice, al geografiei economice și geografiei în sine, mai ales pentru Moldova (sau cât mai avem din ea) în particular, și pentru români și Romania în general; Dimitrie Cantemir impresionat de “jocul” călușarilor îl descrie în opera sa. De menționat este că, acest dans al călușarilor este atestat în toate “provinciile” românești (în Transilvania, în Moldova, inclusiv în cea de peste Prut, și în Țara Românească), dar azi se păstrează mai cu seamă doar în Oltenia, iar elementele de bază nu diferă foarte mult, dovedind că au o rădăcină comună. Deși s-a vorbit mult pe acest subiect, al “călușarilor”, prea puțini au mentionat descrierea călușarilor făcută de Dimitrie Cantemir la 1716, cu șapte ani înainte de moartea sa, când se afla în Rusia pe domeniul său de la Dimitiovka primit în dar de la țarul Petru cel Mare, al cărui consilier intim era.

călușarii

călușarii

Iată și descrierea călușarilor făcută de Dimitrie Cantemir:
“Afară de aceste feluri de jocuri, care se joacă pe la sărbători, mai sunt alte încă
câteva aproape cu eres, care trebuie alcătuite din numerele fără soț 7, 9 și 11. Jucătorii se numesc “călușari”, se adună o dată pe an și se îmbracă în straie femeiești. În cap iși pun o cunună împletită de pelin și îmopdobită cu flori; vorbesc ca femeile și, ca să nu se cunoască, iși acoperă obrazul cu panză albă. Toți au în mână o sabie fără teacă, cu care ar tăia îndată pe oricine ar cuteza să le dezvelească obrazul. Puterea aceasta le-a dat-o o datină veche, așa că nici un pot să fie trași la judecată, când omoară pe cineva în acest chip. Căpetenia cetei se numește stariț, al doilea primicer, care are datoria să întrebe ce fel de joc poftește starițul, iar pe urmă îl spune el în taină jucătorilor, ca nu cumva norodul să audă numele jocului înainte de a-l vedea cu ochii. Căci ei au peste o sută de jocuri felurite și câteva așa de meșteșugite, încât cei ce joacă parcă nici nu ating pământul și parcă zboară în văzduh. În felul acesta petrec în jocuri necotenite cele zece zile între Înălțarea la Cer a lui Hristos și sărbătoarea Rusaliilor și străbat toate târgurileși satele jucând și sărind. În toată vremea aceasta ei nu dorm altundeva decât sub acoperișul bisericii și zic că, dacă ar dormi într-alt loc, i-ar căzni de îndată strigoaicele. Dacă o ceată de aceasta de călușari întâlnește în drum alta, atunci trebuie să se lupte între ele. Ceata biruită se dă înlături din fața celeilalte și, după ce fac învoieli de pace, ceata biruită este supusă celeilalte cete vreme de nouă ani. Dacă vreunul este omorât într-o astfel de încăierare, nu se îngăduie judecata și nici judecătorul nu întreabă cine a săvârșit fapta. Cine a fost primit într-o asemenea ceată, trebuie să vină de fiecare dată, vreme de nouă ani, în aceeași ceată; dacă lipsește, ceilalți zic că îl căznesc duhuri rele și strigoaicele. Norodul, lesne crezător, pune pe sama călușarilor puterea de a izgoni boli îndelungate.Vindecarea o fac în acest chip: bolnavul îl culcă la pământ, iar călușarii încep să sară și, la un loc știut al cântecului, îl calcă, unul după altul, pe cel lungit la pământ, începând de la cap și până la călcâie; la urmă îi mormăie la urechi câteva vorbe alcătuite într-adins și poruncesc boalei să slăbească. După ce au făcut aceasta în trei zile, lucru nădăjduit se dobândește de obicei și cele mai grele boli, care s-au împotrivit lungă vreme meșteșugului doftoricesc, se vindecă în acest chip, cu puțină osteneală. Atâta putere are credința până și în farmece.”